Publicat în măseaua de minte, KIDS O' CLOCK

Noțiuni despre sistemul solar

Bună, dragi copii!

Mă gândeam ca astăzi să învățăm câte ceva despre sistemul solar. Nu am scris un articol foarte științific, încât ce mi-aș dori să învățăm împreună sunt: numele planetelor și ordinea acestora, ținând cont de distanța lor față de soare.

La finalul acestui articol veți găsi un cântecel, creat special pentru voi, care să ne ajute să reținem mai ușor numele și ordinea planetelor. Dacă vă place să colorați, am pregătit chiar și o planșă pe care vă puteți exersa talentele artistice. Nu uitați să ne arătați și nouă operele voastre. 😊

Ce spuneți? Eu spun: să pornim la drum!


Mai jos găsiți numele celor opt planete ale sistemului solar.

Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun

Sigur le-ați mai auzit până acum, dacă nu pe toate, măcar câteva dintre el, nu-i așa?

Mai jos am pus o imagine pentru a vă putea da seama de mărimea acestor planete, unele în comparație cu celelalte.


În imaginea de mai jos ne putem face o idee asupra distanței planetelor față de soare.


Bine, și acum să trecem la învățat!

Ascultați cântecelul, creat special pentru voi și bucurați-vă în timp ce îl învățați.

În cântecel veți auzi și despre Pluto. Când eram eu micuță acesta era o planetă ca toate celelalte, acum însă este considerată una dintre planetele pitice.

V-am lăsat mai jos și versurile poate vă ajută să învățați mai repede cântecelul.


Soare, Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun și Pluto.

Mercur e portocalie,
Venus e cu pălărie,
Pământul a înverzit,
Iar Marte s-a cam roșit.

Jupiter e cea mai mare,
Saturn o fustiță are,
Uranus e albastră, albastră,
Neptunul e tot la fel.

Pluto este cel mai mic,
De la soare am pornit.

Soare, Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun și Pluto.


De asemenea puteți să descărcați, să imprimați și să începeți să colorați planetele, exersându-vă abilitățile artistice.


Nu pierde legătura cu noi! În articolele următoare vom afla câteva curiozități despre aceste planete.

Dacă ți-a plăcut articolul, ai întrebări sau poate ai propuneri pentru alte articole de acest gen, abia aștept să ne lași mesajul tău în căsuța de mai jos.


Cu bucurie,
Oana și piticii voioși

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *