pășune prea mică și apă prea puțină
Avram şi nepotul lui, Lot, familiile şi animalele lor s-au stabilit în Betel în Canaan, locuind împreună cu triburile canaaniţilor. Avram a devenit foarte bogat, având animale, argint şi aur.
Şi Lot avea turme şi corturi.
Păşunea însă nu era de ajuns pentru animalele lui Avram şi Lot în acelaşi loc.
Nici apa nu era de ajuns la toate animalele.
Păstorii animalelor lui Avram şi cei ai turmelor lui Lot au început să se certe.
soluția lui Avram
Aşadar Avram spuse lui Lot: – Să nu mai avem certuri între păstorii noştri. Întregul pământ se află în faţa noastră. Să ne despărţim, şi să plecăm la drumurile noastre diferite. Dacă alegi să te duci spre stânga, eu mă voi duce la dreapta; iar dacă tu te duci înspre dreapta, eu mă voi duce la stânga.
Lot a văzut că câmpia Iordanului (un teritoriu împrejurul celei ce numim astăzi Marea Roşie) era bine udată cu păşuni bune.
Însă oamenii din acest teritoriu fuseseră foarte neascultători. În special două oraşe, Sodoma şi Gomora, au fost pline de răutate. Dar Lot a ales acest pământ bogat, fertil, ca şi cel mai bun loc pentru a trăi cu familia sa.
Deci Lot, familia sa şi animalele s-au mutat înspre est pentru a locui pe câmpia Iordanului. Şi-au ridicat corturile în apropierea oraşului Sodoma.
Când Lot a plecat, Domnul spuse lui Avram: – Uită-te împrejurul tău. Tot pământul pe care-l vezi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi în veci.
– Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului, imposibil de numărat. Du-te şi străbate ţara, pentru că ţie ţi-o voi da.
Avram s-a mutat spre vest de locul unde s-a stabilit Lot, la un loc numit Hebron.
Şi-a ridicat cortul lângă nişte stejari uriaşi.
Apoi a construit un altar lui Dumnezeu, pentru a se închina Domnului în acest loc nou, unde au trăit el şi familia sa.
Dacă ți-a plăcut povestea din seara acesta sau dacă ai întrebări, scrie-ne în căsuța de mai jos.
Noapte bună, dragi copii!
Cu bucurie,
Oana și piticii voioși