Bună, dragile mele!
Am pe inimă de câteva zile să vă scriu câteva gânduri… deși știu că s-ar putea ca vorbirea acesta să fie prea de tot și să pierdem pe multe dintre cele care ne urmăresc blogul…
De câteva săptămâni sunt provocată într-un mod nou. Deși nu am proprii copii, sunt înconjurată de copiii altor prietene, de care trebuie să am grijă pentru câteva ore. Sau pur și simplu vin copiii, bat la ușa și mă întreabă dacă pot să stea cu mine :D. Fiecare zi e diferită, uneori sunt șapte, opt chiar și nouă copii, alteori sunt doar unul sau doi. Totuși îmi este un ajutor să fiu în preajma lor, căci mă simt provocată să am o legătură și mai strânsă cu Domnul Isus ca să pot fi mereu echilibrată în relația cu ei. Îi iubesc până la Pluto (așa îmi place să îi alint) și îmi doresc ca oricând Domnul îi va chema să fie pregătiți pentru cer.
Poate deja vă întrebați ce legătura este între titlul articolului și ceea ce ați citit până acum. Vroiam doar să știți 🙂 că experimentez și eu câte puțin din ceea ce experimentați voi acasă cu copiii voștri și înțeleg, în parte, provocările pe care trebuie să le înfruntați zi de zi. Și totuși…
Permiteți-mi să ne compar, pe voi, mămcicile și pe noi, adulții din jurul copiilor (educatori, învățători, profesori, îngrijitori, etc.) cu cerul senin, iar pe copiii noștri cu briza blândă.
Dacă cerul este senin, briza este blândă!!!
Cerul senin
Tot așa dacă copiii se uită în fața noastră și văd: cerul este senin! nu vor fi altfel decât o briză blândă, pentru că vor avea o siguranță. Siguranța că: mama mea, orice aș face nu voi putea să o fac să țipe la mine, mă va corecta, probabil mă va pedepsi chiar, însă nu o voi putea enerva, nu va ridica tonul, nu va striga la mine, nu mă va pălmui de nervi, nu mă va trage de ureche instinctiv când am supărat-o. Dacă dorm, sau dacă răstorn toată mâncarea pe jos, mă uit în fața ei și nu pot să văd decât cerul senin. ATENȚIE! Știu că nu mă va lăsa de capul meu să fac ce vreau, mă corectează, mă învață, dar niciodată cu nervi, mereu cu cerul senin pe chipul ei.
Așa suntem?!
Briza blândă
Atunci copiii noștri se vor purta ca o briză blândă. Marea din casele noastre va fi liniștită. Uitându-se la noi, în orice situație, vor vedea că Domnul a întipărit pe chipurile noastre cerul senin și își vor dori să aibă și ei ceea ce vor vedea la noi.
Furtună și Uragan?!
Copiii care ne înconjoară sunt ca și un uragan?!
Oare a ajutat până acum pălmuirea peste cap, cu nervi sau țipetele la copii? La părinții mei nu a funcționat! Eu am fost un copil foarte rău, corectat, pedepsit aspru, dar totuși fără rezultate (asta până Domnul a avut milă de mine și m-a atins) pentru că toate aceste corecți au venit cu nervi și supărare (pe atunci părinții mei nu știau multe despre Dumnezeul Sfânt).
Dacă din cer pornește o furtună, briza va deveni un vânt puternic, iar marea devine înfuriată. Marea este atmosfera din casele noastre! Cum e aceasta ca o mare înfuriată, atmosferă încărcată de fulgere și tunete, vânt puternic, uragane?!
PONT
E un secret pe care l-am învățat și eu din trezirea din Africa de Sud și pe care aș dori să îl împărtășesc cu voi.
Un copil este ca un uragan? Nu ascultă, se ceartă cu alți copii, bate alți copii, îi spui ceva, se uită la tine și face contrariul decât ai spus tu? Mamă și tată/adult care te îngrjești de copii!!! Nu țipa mai tare, nu pălmui mai tare, nu pedepsi mai aspru, ci cazi în genunchi și strigă la Domnul Isus.
Oare?!
Oare este ceva ce Domnul ți-a arătat să faci, dar ești neasucltătoare și de aceea sunt copiii tăi așa de neascultători, tu ai atras acest duh peste ei? Strigă si întreabă pe Domnul Isus, oare cu ce persoană te-ai certat și nu ai pus în ordine de acest duh de ceartă a intrat în copiii tăi? (poate să nu fi fost neapărat în realitate, ci doar în gândurile tale – totuși la Domnul este ca și cum ai fi înfăptuit cearta) Oare te-ai bătut tu însăți în copilărie, în adolescență cu un copil și nu ți-ai cerut iertare, de aceea este acest duh de bătaie peste copiii tăi?
Oare tu însăți ești nervoasă în inima ta, și de aceea sunt copiii tăi așa de nervoși? Oare chiar tu însăți ești nerăbdătoare și nu mai poți aștepta când Domnul îți spune să aștepti, să nu spui ce îți vine la gură, să nu insiști la soțul tău să îți cumpere acea rochie pe care ți-o dorești de mult, de aceea copiii tăi plâng și țipă când nu primesc ceea ce vor?
Oare chiar tu nu îți suporți vecina, poate mai și vorbești rău despre ea copiilor tăi și de aceea copiii tăi se poartă rău cu ea și cu copiii ei? Oare tu ai obiceiul de a vorbi despre alte surori cu alte surori când vin la tine la cafea și de aceea copiii tăi au mereu de spus ceva de rău despre alți copii? Oare chiar tu crezi că știi mai bine, că ești mai bună decât soțul tău și acest duh a venit asupra copiilor tăi, căci știu mereu mai bine decât le spui tu să facă?
Dar știu din propria experiență este mult mai ușor să vedem neajunsurile copiilor noștri și să ne plângem de ei. E mult mai ușor chiar să coboare câte o furtună din cerul nostru asupra lor din când în când, decât să ne cercetăm pe noi înșine. E mult mai ușor să dăm vina pe circumstanțe exterioare, poate chiar pe alți copii din cauza cărora copiii noștri s-ar purta într-un fel rușinos, decât să ne recunoaștem propriile păcate.
Calea spre cer este îngustă, iar aceste lucruri nu au loc pe ea, fie lăsăm păcatul, fie fără să ne dorim sau să ne dăm seama vom lăsa calea cea îngustă care duce spre cer!
Oare de aceea mulți copii de creștini, cresc și abia așteaptă să părăsească casa părintească, pentru că cerul nostru nu mai este senin? Sau și mai rău am început să jucăm teatru? La biserică suntem plini de pace, cer senin, încât copiii se uită la noi și nu ne recunosc, căci acasă: furtună, tunete și fulgere.
povestea celor doi tați
O fetiță mică s-a dus odată la pastorul ei și i-a spus că are doi tați. Acesta a încercat să îi explice cât de bine a știut că nu are cum să aibă doi tați, dar fetița continua să susțină că are doi tați. Pastorul a realiza că toate expicațile lui eșuează în a-și împlini scopul și într-un final a întrebat-o: de ce spui că ai doi tați? Fetița a răspuns: -Știti domnule pastor, duminica când îl puneți pe tata să se roage are o voce așa de blândă, așa de caldă, dar imediat cum ajungem acasă, deja din mașină dacă mama nu îi face ceva cum vrea el sau eu fac ceva vocea lui sună ca un tunet. Vedeți, am doi tați!
Oare câți copii trăiesc cu impresia că au două mame? Două învățătoare? Două îngrijitoare?
Asta poate deveni foarte confuz pentru un copil!
Copiii se vor face mari și probabil majoritatea ne vor părăsi și se vor îndrepta spre propriile lor case. Dar oare într-o zi la judecată vor sta copiii înaintea noastră și ne vor împiedica să intrăm în cer, pentru că în timpul cât Domnul ni i-a dat în casele noastre nu am reflectat cerul senin?
Fie ca aceste cuvinte directe, dar scrise cu frică și cu dragoste să nu ne dărâme, ci haideți să căutăm pe Domnul din toată inima noastră! Haideți să Îl lăsăm să ne descopere cât de nespirituale suntem înaintea cerului. Haideți să fim gata să ne recunoaștem propriile neajunsuri și să ne curățim inimile. Să Îl lăsăm să ne facă chipurile și inimile un cer senin și să privim, cu uimire, cum Dumnezeu va lucra în inimile copiilor din jurul nostru și vor deveni ca o briză blândă.
Provocările vor veni, poate chiar acum după ce termini de citit acest articol, dar sper ca aceste cuvinte să te urmărească și să îți sune în urechi: dacă cerul este senin, briza este blândă!
Dacă ai nevoie de ajutor sau dacă dorești să vorbești cu cineva, dacă vrei să îți curățești inima sau dacă vrei să afli mai multe despre calea lui Dumnezeu de a ne crește copiii, nu ezita sa ne contactezi pe adresa noastră de email: sclipiride@viatasicantec.ro.
P.S. Mulțumim unchiului Emi care ne-a ajutat cu pozele pentru ilustrarea celo doi tați. Cred că oricine îl cunoaște poate să confirme că dânsul este un om foarte bun. Ne-a surprins foarte mult ce bine a jucat în fotografia în care trebuia să fie supărat și să strige.
Cu bucurie,
Oana și piticii voioși
