Publicat în cuvinte mari pentru o zi mică, KIDS O' CLOCK

Supa din pietre!

Bună ziua, dragi copii mari și mici!

Pentru un anume eveniment am făcut o scenetă împreună cu mai mulți copii după o poveste care se numește ”supa din pietre”. Din păcate sceneta nu o putem posta, dar am pus partea audio la finalul articolului.

Este o poveste scurtă, dar plină de semnificație!
Sperăm să vă placă și vouă!

La finalul articolului găsiți și o versiune de punere în scenă, pe care o puteți descărca și juca împreună cu clasă voastră, de exemplu. 🙂

SUPA DIN PIETRE

PARTEA I

POVESTITOR: Cu mulți ani în urmă, 3 soldați înfometați și obosiți de atâtea lupte, au ajuns într-un mic sătuc. Țăranii de aici abia supraviețuiau de la o zi la alta ca urmare a unei recolte sărace și a multor ani de război. S-au adunat repede în piața satului să-i întâmpine pe soldați însă au făcut-o cu mâna goală. Au început să se plângă că nu le-a mai rămas nimic și că sunt muritori de foame.

SOLDAȚII: – Bună ziua! Buni creștini!
SĂTEAN 1: – Ați venit în satul nostru? Ce păcat!
SĂTEAN 2: – Suntem săraci, nu avem mâncare!
SĂTEAN 3: -Da, nu avem nimic de mâncare!
COPIII SATULUI: – Da, murim de foame!
SĂTEAN 4: – Dumnezeu ne-a uitat!
SĂTEAN 5: – Așa recoltă săracă ca anul acesta nu am avut de când ne știm!
SĂTEAN 6:  – Și cu războiul acesta, care nu se mai termină, mai trebuie să dăm de mâncare și la alții!

POVESTITOR: Soldaţii au schimbat repede între ei câteva vorbe. Apoi s-au întors către bătrânii satului.

SOLDAT 1: – Pământul vostru v-a sărăcit, dar vă vom învăța noi din puținul pe care îl avem: Secretul cu ajutorul căruia puteți face supă din pietre.

POVESTITOR: Bineînţeles că ţăranii au fost intrigaţi de spusele soldatului, dar au aprins focul şi au pus cel mai mare vas cu apă la fiert. Iar soldaţii au aruncat în apă cele trei pietricele.



PARTEA A II-A

SOLDAT 2: – Aceasta va fi o supă foarte bună!
SOLDAT 3: – Dar un pic de sare ar face-o minunată!

POVESTITOR: În acel moment o ţărancă s-a ridicat şi a spus:

SĂTEAN 6: – Mulțumim lui Dumnezeu! Tocmai mi-am amintit unde a mai rămas câta.

POVESTITOR: S-a întors repede şi a mai adus în şorţul de bucătărie, un pătrunjel şi o gulie. În timp ce acestea au fost puse la fiert şi altor ţărani li s-a mai împrospătat memoria. În curând în oală au fost puse orz, morcovi, carne de vacă şi smântână.
Până să fie gata supa, a mai apărut şi o sticlă de suc.
Tot satul alături de cei trei soldaţi s-au pus să se ospăteze. Au mâncat, au băut și au cântat până târziu în noapte cum nu s-a mai întâmplat de mult.

SĂTENII: O ce veste minunată
În Betleem ni s-arată
:/Că a născut prunc
Prunc din Duhul Sfânt
Fecioară curată:/

Că la Betleem Maria
Săvârșind călătoria
:/În sărac locaș
Lângă acel oraș
A născut pe Mesia:/

Pe Fiul cel din vecie
Ce l-a trimis Tatăl mie
:/Să se nască
Și să crească
Să ne mântuiască:/


PARTEA A III-A


POVESTITOR: Dimineaţa când cei trei soldaţi s-au trezit, toţi sătenii stăteau în faţa lor. La picioare aveau pus un rucsac cu cea mai bună pâine şi brânză.

SĂTEAN 5: – Mulțumim! Ne-aţi împărtăşit cel mai mare secret!
SĂTEAN 6: – Acela de a face supă din pietre!
SĂTEAN 3: Și pentru aceasta nu vă vom uita!

POVESTITOR: Auzind acestea, soldații s-au întors către mulţime şi au spus:

SOLDAT 2: Nu e nici un secret!
SOLDAT 1: Însă un lucru rămâne mereu adevărat!
SOLDAT 3: Doar împărţind și mulțumind lui Dumnezeu pentru fiecare lucru poţi face o mare sărbătoare!

POVESTITOR: Astfel oamenii din acel sat au învățat să împartă, să fie una în toate lucrurile și să mulțumească întotdeauna lui Dumnezeu pentru tot ce le dă și pentru că i-a pus împreună în acel sat micuț.

Și de atunci s-a dus vestea despre acel sat că oricât de grele au fost vremurile și oricât de rele au fost recoltele întotdeauna oamenii se adunau cu bucurie să mulțumească lui Dumnezeu în jurul unei supe din pietre…




Nu uitați să ne scrieți cum vi s-a părut povestea!
Ați găsit oare ceva folositor în ea?

A, era să uit! Să nu fiți zgârciți, trimiteți și prietenilor dacă v-a plăcut!

Cu bucurie,
Oana și piticii voioși

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *