Buna ziua, dragi mei copii!
Din lădița cu povești am scos astăzi pentru voi o poveste pentru copii, plină de suspans. Vă invit să urmăriți imaginile și să ascultați formatul audio de la sfârșitul articolului, doar cei care nu știți încă să citiți. 😉
Ai mințit vreodată?
Te uiți chiar acum la mami cu colțul ochiului, dacă este cumva lângă tine? Deci, ai mințit!
Atunci povestea aceasta cred că îți va fi tare de folos.
La fel s-a întâmplat și cu băiețelul din povestea noastră, a mințit și nu doar o data, pentru că dacă te deprinzi să minți o data, cu siguranță o vei face și a doua oară și a treia oară și tot așa… pană când? Până vei fi prins bineînțeles! Minciuna știți voi că are ”picioare scurte” adică nu ajunge departe. Dar să auzim povestea acestui băiețel.
A fost odată un băiețel cuminte, de obicei, își iubea mama și o asculta, tocmai pentru că o iubea. Mai avea un frate și o soră mai mari decât el, îi iubea și pe ei și adeseori se jucam împreună. Când tatăl lor venea de la lucru se jucau mereu ascunsa, jocul lui preferat.
Ceașca din setul preferat al mamei
Într-o zi îi era sete, iar mama era în grădină așa că a luat el singur o cană din dulap ca să bea apă. Era o ceașcă din setul preferat al mamei lui, dar nu ajunsese decât la ceașca aceea. A băut apă și când să pună ceașca înapoi pe în dulap s-a dezechilibrat și a căzut, iar ceașca a căzut și ea pe podea și s-a spart.
S-a îngrozit, se gândea că mama lui îl va certa rău, căci era ceașca din setul ei preferat. Nu avea mult timp la dispoziție mama putea oricând să intre în bucătărie, așa că a luat repede cioburile în mânuțele lui și s-a gândit: -Ce să fac cu ele? Trebuie să le ascund undeva! Dar unde să le ascund? S-a gândit să le arunce la gunoi. O, nu! Nu era o idee bună acolo sigur le va vedea mama și atunci v-a întreba cine a spart ceașca. Nu, trebuie să se gândească repede la alt loc. Dacă le-ar pune în sertarul lui cu șosete?! Nu, și acolo le va găsi mama. Dar dacă le-ar ascunde subt pat?! Nu, nu și acolo mama le va găsi când va face curat… Transpirase și se roșise la față ca un rac, când de-odată ochii se fixară pe scara care ducea în pod.
Cutia mincinosului
-Da, asta e salvarea mea! A urcat în pod clătinându-se de pe o treaptă pe cealaltă, cât de repede a putut el, căci era mic și mai avea și mânuțele ocupate cu acele cioburi. Ajuns în pod a văzut într-un colț o stivă de lăzi.
Una dintre ele era chiar goală și deschisă, parcă îl aștepta pe el. A aruncat repede cioburile de la ceașcă acolo, a închis cutia și a răsuflat liniștit. Astfel a apărut cutia mincinosului.
După ceva timp mama a observat că lipsește o cană din setul ei preferat. S-a dus la băiețelul ei cel mic și l-a întrebat și pe el dacă știe ceva despre această stranie dispariție? Băiețelul a vrut să spună adevărul, că e vina lui, căci el a spart-o, dar și-a amintit cum a ascuns-o în pod și că acolo nu o va găsi mama niciodată așa că a dat din cap ca și cum nu ar știi nimic, astfel a spus prima minciună.
Becul de la lampă
Într-o altă zi s-a plictisit de colorat, așa că a început să se joace cu lampa de pe birou, a descoperit că becul se poate deșuruba și da jos, dar vai, i-a alunecat din mână și i-a căzut pe jos. -O, nu! S-a spart! Exclamă acesta în timp ce s-a pus să adune cioburile de pe jos.
S-a uitat îngrozit la cioburile becului ce zăceau în mânuțele lui micuțe și din nou s-a gândit, unde să le arunce ca să nu le găsească nimeni?! La gunoi, nu e o idee bună, căci le va găsi cineva… Sub covorul de la intrare! Nu, sigur le va găsi mama când va face curățenie. Dar stai! Ținând cioburile în mânuțe a urcat scările podului și a văzut cutia.
Da, cutia mincinosului unde aruncase și… ce aruncase acolo? Exact, aruncase ceașca spartă acolo. A deschis cutia, a aruncat cioburile, a închis cutia, și-a șters fruntea transpirată cu mâneca de la pulover și uh!
Când sora lui mai mare a venit la birou ca să își facă temele a văzut că nu se mai aprinde lumina. O! Becul lipsește, a exclamat aceasta. Oare cine să-l fi luat?! A întrebat pe frățiorul ei mai mic al cărui desen îl găsise pe birou, dar acesta a ridicat din umeri și a spus că nu știe nimic și astfel a mințit din nou. Sora sa mai mare și-a dat seama că nu a spus adevărul.
Pe măsură ce zilele treceau băiețelul devenea tot mai neascultător, iar mama lui tot mai îngrijorată, căci acest băiețel era cel mai ascultător dintre copii ei, dar oare ce se întâmplase?!
Laptopul fratelui mai mare
Mama îi spusese să nu se joace tenis în casă, căci riscă să spargă ceva, însă el, când mama a plecat la bucătărie a și început să se joace. După câteva pase cu peretele, mingea a ricoșat chiar în ecranul laptopului fratelui lui care era pe masă. A închis ochii sperând că nimic nu s-a întâmplat însă când i-a deschis a văzut că ecranul era spart.
L-a cuprins așa o spaimă mare, știa că fusese neascultător și știa că va fi pedepsit pentru că a spart laptopul așa că fără să stea prea mult pe gânduri a luat laptopul de pe jos și a alergat cu el… unde? Unde credeți că l-a dus? La mama?! Da, acolo ar fi trebuit să meargă, probabil că ar fi primit o pedeapsă, dar nu așa de mare pentru că ar fi spus adevărul, dar nu, nu a alergat spre mama, ci spre… spre cutia mincinosului din pod.
A aruncat laptopul acolo, a închis cutia mincinosului și-a șters fruntea transpirată cu mâneca bluzei și s-a dus repede să se prefacă că se joacă în curte. Fratele lui a observat că laptopul lipsește. Când l-a întrebat pe frățiorul lui mai mic dacă știe ceva, acesta a făcut cea mai inocentă față pe care o putea face, a dat din cap și a mințit din nou spunând că nu l-a văzut. În noaptea aceea a avut coșmar după coșmar, se făcea că toți au descoperit că el luase lucrurile și le spărsese, câtă rușine, el, un mincinos, un mincinos… Dimineața a venit, cât de mult și-ar fi dorit să meargă la mama să spună adevărul, dar nu a făcut-o. Câteva zile a fost foarte liniștit, chiar a încercat să fie un băiat cuminte din nou, dar oare a reușit? Haideți să vedem!
Aparatul de fotografiat al mătușii
Oricât de cuminte se străduia să fie, odată cu minciunile se ridicase o voce în el care îl îndemna să facă numai rău. Astfel că într-o zi a observat aparatul de fotografiat al mătușii lui, care era în vizită. Ea pusese aparatul sus pe un dulap tocmai ca băiețelul nostru să nu ajungă la el, dar acesta a pus un scaun peste alt scaun și s-a întins, s-a întins până aproape a ajuns aparatul, l-a prins de cordon și l-a tras jos, doar că… chiar dacă cordonul era în mânuța lui, aparatul de ciocnise de un raft al dulapului și lentila acestuia s-a spart.
Repede, repede, se gândi. La cutia mincinosului în pod! A ajuns cu resuflarea tăiată în fața cutiei, a deschis-o, a aruncat aparatul acolo, a închis cutia și și-a șters cu mâneca puloverului fruntea transpirată.
A coborât repede treptele și s-a dus direct în camera lui, s-a închis acolo și a început să plângă. În clipele următoare a venit tata acasă. Ca de obicei urmau să se joace ascunsa, dar de data aceasta băiețelul a refuzat să se joace jocul lui preferat, cu tatăl lui, pe care îl iubea așa de mult, spunând că este bolnav. Și așa se și simțea, se simțea îngrozitor, ar fi vrut să spună adevărul, dar dacă ar fi spus de data aceasta toți și-ar fi dat seama că el a distrus și a ascuns și celelalte lucruri, el este mincinosul… mincinosul… cu cât îi răsuna mai tare acest cuvânt în ureche, cu atât începea să plângă mai tare. Se simțea îngrozitor!
A venit vremea ca mătușa lui să plece, dar aparatul de fotografiat era de negăsit. Când a fost întrebat dacă știe ceva despre această dispariție neobișnuită, a ratat ocazia de a spune adevărul și a mințit, din nou, spunând că a stat toată ziua în camera lui și nu știe nimic de acel aparat.
Micul nostru mincinos arăta tot mai nefericit pe zi ce trecea, dar parcă o forță pusese stăpânire asupra lui și nu se mai putea opri din mințit.
Ceasul de mână al tatălui
Într-o altă zi, mersese tiptil în camera părinților unde știa el că își lasă tatăl lui ceasul de mână de obicei, l-a luat și ce a făcut ce nu a făcut, dar l-a spart.
A urcat treptele spre pod, a deschis cutia mincinosului, a aruncat ceasul acolo, a închis cutia, și-a șters fruntea cu mâneca bluzei și a mers iarăși la joacă.
Când a fost întrebat dacă a văzut cumva ceasul din nou a mințit spunând că nu știe nimic, dar tot mai nefericit era…
Oglinda moștenită a mamei
Ultimul lucru pe care l-a spart, chiar aseară, a fost oglinda mamei, pe care o moștenise de la străbunica ei.
Dar și de această dată a făcut la fel: a urcat treptele spre pod, a deschis cutia mincinosului, a aruncat oglinda acolo, a închis cutia, și-a șters fruntea cu mâneca bluzei și a mers iarăși la joacă.
Când a fost întrebat dacă a văzut cumva oglinda din nou a mințit spunând că nu știe nimic, dar tot mai nefericit era, era un mincinos…
Mama, care și-a dat seama că ceva nu este în ordine cu băiețelul ei a încercat să îl ajute învățându-l despre cât de frumos este să spun întotdeauna adevărul și cât de liberă se simte o persoană care nu minte și cât de rău trebuie să se simtă o persoană care mereu trebuie să mai inventeze încă o minciună pentru a acoperi minciuna pe care a spus-o mai devreme… Băiețelul înțelegea tot, chiar foarte bine, dar îi era așa de rușine să spună adevărul încât a preferat să rămână împovărat și lipsit de bucuria vieții, în loc să își recunoască vina.
Se face curățenie în pod
Chiar în seara aceea mama le-a spus copiilor că mâine va avea nevoie de ei căci ar dori să facă curățenie în pod. Băiețelul când a auzit cuvântul pod, a încremenit, s-a făcut roșu, albastru, galben la față și abia a așteptat să plece de acolo căci trebuia să facă un plan. În pod se afla CUTIA! CUTIA MINCINOSULUI! Era clar că trebuia să mute cutia de acolo, dar unde o va duce? Ce va face cu ea? Ah! Acea noapte nu o va uita niciodată, cum s-a chinuit să închidă ochii, dar nu putea – CUTIA MINCINOSULUI – îi stătea în fața ochilor ca un munte gată să se prăbușească peste el.
Dis de dimineață, când era încă întuneric afară, iar toți ceilalți din casă mai dormeau, s-a strecurat tiptil, tiptil a urcat cu grija treptele ce duceau spre pod în sfârșit a ajuns la cutia mincinosului, a încercat să o ridice, era mult mai grea decât se așteptase, era aproape cât el de mare, dar nu avea de ales, trebuia să o ia de acolo cumva. A ridicat-o în brațe și a început să coboare, prima treaptă, hu! A doua treaptă, hu! A treia treaptă, piciorul i-a alunecat, a dat drumul cutiei, căci era cât pe ce să cadă și el… bum, bum, bum, bum, bum s-a rostogolit cutia, pe scări…
În bezna și liniștea aceea a nopți toate becurile s-au aprins și dintr-o dată în fața lui a apărut toată familia lui care nu se uita la el, ci se uita la această cutie care zăcea în fața lor deschisă și la toate acele obiecte dispărute fără urmă…
Hoțul și mincinosul fusese descoperit. – Minciuna are picioare scurte, exclamă fratele lui mai mare.
Adevărul te va face liber!
Cum ai continua tu povestea? Ți-ar fi plăcut să fi tu în locul acestui băiețel? Atunci ai grija să spui mereu adevărul, căci știi tu cine este tatăl minciunii? Este diavolul! El a inventat minciuna! Iar tu dacă folosești invențiile lui vei fi al lui. Sau poate deja ai folosit această invenție a lui care pentru moment te poate scăpa cu basmaua curată, dar după aceea te va face să te simți groaznic, rușinat, împovărat, fără să te mai poți bucura de viață, fără să îți mai poți privi părinții în ochi, exact așa cum a pățit și băiețelul din povestea noastră.
Ce mai aștepți? Mergi chiar acum la mama ta, la tatăl tău, la sora ta, la fratele tău, la doamna de la magazin și spune, spune că tu ai furat, spune adevărul, căci adevărul te va face liber. Lasă rușinea la o parte, gândește-te că dacă nu spui acum minciunile pe care le-ai spus, și nu duci acum înapoi lucrurile pe care le-ai furat, în Biblie spune că într-o zi se vor spune de pe acoperișurile caselor și toți o vor afla, căci nimic nu este acoperit în Ochii lui Dumnezeu. El știe că ai furat și știe că ai mințit, de aceea a murit pentru tine. Știi tu că de fiecare dată când minți sau când furi tu iei un cui mare și îl înfigi în palma Domnului Isus?
Îți place să trebuiască să minți în continuare, îți place să nu poți să dormi bine noaptea, căci trebuie să mai inventezi încă o minciună. O, ce milă îmi este de tine, dar ce mult mă bucur deja de fiecare copil care aduce chiar acum cutia mincinosului la Domnul Isus.
„Adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:32)
Finalul poveștii cutiei mincinosului
Băiețelul nostru a primit o pedeapsă mare, mare… Dar știți ceva, a fost așa de bucuros să suporte pedeapsă. Acum era liber, nu mai trebuia să mintă, adevărul a fost scos la iveală și deși îi fusese foarte rușine, cât de ușurat se simți acum că este liber, a scăpat de cutia mincinosului. Și din ziua aceea întotdeauna a spus adevărul.
Tu, ce vei face? Vei scoate și tu la iveală cutia mincinosului ca să te poți și tu bucura de libertatea pe care ți-o dă adevărul?
Abia aștept să aud răspunsul la întrebările pe care ți le-am pus mai sus. Îmi poți lăsa răspunsul tău la secțiunea de mai jos 🙂
De asemenea, dacă dorești să vorbești cu cineva, nu uita, noi suntem aici pentru tine!
Cu bucurie,
Oana și piticii voioși
