Deseori mă găsesc pusă pe gânduri… Oare ce se va alege de suflețelele acestea micuțe când vor fi de vârsta mea? Unde vor fi? Ce vor face? Și, mai ales: vor păstra credința?
Mă lupt ca să rămân autentică. Pentru că: un copil poate nu aude ceea ce spun, dar cu siguranță va vedea ceea ce fac.
În acest sens, mă frământă să ne spun cele ce urmează.
Neemia 11:1
”Căpeteniile poporului s-au așezat la Ierusalim. Cealaltă parte a poporului a tras la sorți, pentru ca unul din zece să vină să locuiască la Ierusalim, în cetatea sfântă, iar ceilalți să locuiască în cetăți.”
Nu oricine a putut merge să locuiască în Ierusalim: însuși Dumnezeul Sfânt, Sfânt, Sfânt a ales cine să locuiască în cetatea sfântă, El însuși a ales pe fiecare din locuitorii Ierusalimului.
Atunci, cum se poate ca urmașii acestor oameni, când Domnul Iisus, Mesia, mult-așteptatul Salvator al lor, a venit, nu L-au recunoscut? și, de parcă nu ar fi fost suficient, au mai și strigat: „Răstignește-L! Răstignește-L!”
Se prea poate ca răspunsul să-l găsim două capitole mai târziu.
Neemia 13: 24-25
”Jumătate din fiii lor vorbeau limba asdodiană și nu știau să vorbească limba evreiască; nu cunoșteau decât limba cutărui sau cutărui popor.
I-am mustrat și i-am blestemat; am lovit pe unii din ei, le-am smuls părul și i-am pus să jure.”
Urmașii noștri..
Copiii lor, urmașii lor, oare de aceea nu au mai fost în stare să Îl recunoască pe Mesia, pentru că nu mai vorbeau limba evreiască? Sper să înțelegem pilda aceasta. Limba evreiască este limba sfântă, limba în care vorbea Dumnezeu.
Îngăduiți-mi această asemănare.
Fiecăruia dintre noi, cei cărora Dumnezeu ni s-a descoperit, am fost trași la sorț. Nu poate oricine să-L cunoască pe Dumnezeul cel Sfânt, Sfânt, Sfânt, ci numai acela căruia El i se descoperă.
Dar vreau eu ca prezența lui Dumnezeu să plece din casa mea odată cu moartea mea?
Haideți să ne uităm la copiii noștri, la urmașii noștri. Să privim la cei pe care adeseori îi ignorăm, pentru că avem treburile noastre de oameni mari. Adeseori, când am greșit, cu vorba sau cu fapta, și trebuie să o pun în ordine, îmi cer iertare doar de la adulții care au fost de față. Uit că au asistat la scenă și unul, doi sau trei copii.
Să nu ne mirăm că ”jumătate din fii lor vorbeau limba asdodiană și NU ȘTIAU să vorbească limba evreiască”, limba sfântă.
Ce limbă știu copiii noștri? Am stat vreodată într-un colț ascuns și am urmărit ce limbă folosesc copiii noștri când se joacă singuri și nu îi vede nimeni? Tinerii noștri ce limbă vorbesc când ascultă muzică la căști? Ce limbă vorbim când ne uităm singuri la un film? Când sunt singură pe telefonul meu? Când citesc o carte, ce limbă vorbesc? Asdodiană? Nu mai știau să vorbească limba evreiască. Noi, adulții, o mai știm? Sau, și mai rău, de la noi învață copiii noștri limba aceasta străină, asdodiana?
Noi…
Noi între noi, ce limbă folosim? Bă! Mă! Așa ne adresăm unul altuia? Sau așa cum s-a adresat Domnul Iisus ucenicilor. Poate îți este de ajutor în alegerea limbii pe care o folosești, dacă mereu Îl ai pe Domnul Isus înaintea ochilor. Atunci nu te mai poți adresa oricum aproapelui tău, nu mai poți privi orice, nu mai poți asculta orice. El e acolo, te vede! Te vede? Mai sunt conștientă că mă vede?
O mămică își învață fiica limba sfântă
Poate ne inspiră exemplul unei mămici misionare din Africa de Sud și felul în care aceasta și-a învățat copila să vorbească limba evreiască.
Într-o zi a mers cu fiica sa într-o misiune. Acolo a spălat singurul pulover pe care fetița îl avea. Când s-a uscat, au observat că puloverul se decolorase atât de rău, încât nu se mai putea purta. Fetița a mers la mama ei, ca să-i spună că are nevoie de un pulover nou. Răspunsul mamei a fost: ”Sunt eu Dumnezeul tău, de îmi ceri mie un pulover nou?”. Fetița a înțeles limba aceasta, probabil că fusese obișnuită deja cu limba aceasta. Roagă-te! Ai nevoie de ceva? Roagă-te! Cere-i Domnului! Astfel, ea nu s-a supărat, nu s-a întristat, nici nu s-a gândit: ”Cum vorbește mama mea cu mine?!”, ci s-a dus și s-a rugat. După două zile, Domnul i-a dat un pulover nou!
Mai suntem noi în stare să Îl prezentăm astfel pe Dumnezeu nostru copiilor noștri? Astfel încât aceștia, de mici, să cunoască puterea Lui, să umble cu El. Să se îndrăgostească de El, El să le umple timpul. Ori că ascultă muzică, citesc, vorbesc sau se uită la un film – totul se întâmplă în limba evreiască, SFÂNT DOMNULUI. Sau nici măcar noi nu mai vorbim limba evreiască? Ne-am obișnuit cu asdodiana! Nu ni se mai pare străină! Am devenit bilingvi: la biserică și când suntem cu alți creștini vorbim limba evreiască, dar când suntem acasă, asdodiana. Iar lucrarea Lui Dumnezeu din familia mea se va stinge odată cu mine. Când Domnul va veni, urmașii noștri, și poate chiar noi înșine, nu Îl vor mai recunoaște.
Atunci, să nu ne mirăm că Domnul, prin liderii noștri, prin Neemia, trebuie să ne mustre, să ne blesteme, să ne lovească pe unii dintre noi, să ne smulgă părul din cap, să ne pună, să ne oblige, să ne forțeze să jurăm în numele lui Dumnezeu că ne vom ține de El!
Cu sinceritate,
Oana
